Marfa pleacă cu aviz. Ce se întâmplă cu ea în șantier se află abia la închiderea proiectului.
KIM 4 Industry este platforma de digitalizare a operațiunilor din teren, de la intervenția de la fața locului până la actul de gestiune care o închide. Într-un proiect de construcții, ruptura e între aviz și predare: marfa se trimite, iar consumul ei apare abia când proiectul se termină.
Imagine construită cu AI, pentru ilustrare.
Trimis nu înseamnă recepționat.
Într-o dimineață oarecare, cineva din contabilitate introduce un aviz de însoțire a mărfii, iar marfa pleacă în șantier. Din acel moment, biroul știe doar că a fost trimisă. Dacă a ajuns toată, ce s-a folosit, ce s-a pierdut sau ce s-a mutat pe altă lucrare se află la sfârșit, la închiderea proiectului, când cifrele nu mai schimbă nimic.
Sculele merg pe același drum. O bormașină iese din magazie, trece prin două mâini și lipsește la inventar.
Ce se pierdeCinci lucruri pe care proiectul le pierde pe drum.
- Diferența dintre trimis și ajuns. Nimeni nu o numără în ziua respectivă.
- Consumul pe proiect. Materialele alocate în bloc se consumă fără să se știe unde.
- Pierderile. Apar la sfârșit, ca o singură cifră, fără urmă despre când s-au produs.
- Momentul potrivit pentru aprovizionare. Se comandă când observă cineva, nu când o spun datele.
- Unde e scula. În memoria cuiva, până când inventarul spune altceva.
Șantierul recepționează marfa pe telefon, iar fiecare material se scanează când se folosește.
- 01avizul se introduce, ca azi
- 02în șantier, marfa se recepționează pe telefon, exact cât a venit
- 03fiecare material se scanează când e folosit
- 04consumul pe proiect se vede în timp real
- 05aprovizionarea pornește din date, iar documentul se întoarce în contabilitate
Sculele primesc o identitate pe viață: cod QR la NIR, o scanare la fiecare predare, casarea la sfârșit. Când se întâmplă ceva cu o sculă, evidența arată în mâinile cui era.
Imagine construită cu AI, pentru ilustrare.
„De acolo se rupe filmul.”
După ce marfa a plecat, cineva din șantier, cu un smartphone, o recepționează, exact cât a venit, și fiecare material folosit în proiect e scanat.
Porniți de la diferența pe care o găsiți la predare.
Nu publicăm o cifră pentru acest domeniu până nu ne-o dă un client. La prima discuție vă cerem datele de mai jos, iar exemplul de calcul se face pe ele, la vedere:
- valoarea materialelor alocate unui proiect obișnuit;
- diferența găsită la închidere între ce s-a alocat și ce s-a folosit;
- câte scule sunt în circulație și câte lipsesc la inventarul anual.
Trasabilitate pe proiecte de construcții și montaj, în trei țări.
Colaborarea cu Kraftanlagen a început în România, de la nevoia de trasabilitate pe proiectele de construcții și în rafinării, și s-a extins apoi în Austria și în Germania, pe același principiu: un singur badge pentru fiecare obiect, de la pontajul omului până când iese pe poarta fabricii.
Câte proiecte aveți deodată și cine recepționează marfa la fiecare?
Spuneți-ne cum se mișcă azi materialele și sculele. Pregătim demonstrația pe acel flux, întâi cu KIM for Logistics, apoi cu Field Services acolo unde echipele au nevoie.


